Cum comunică pacienții cu traheostomă?

speaking valve

Există mai multe posibilități pentru ca persoanele cu traheostomă să poată comunica. Canula, adică tubul introdus în trahee, poate fi simplă sau cu un balonaș ce se umflă. Când balonul este umflat, acesta permite ca aerul să ajungă la plămâni mai ușor decât în cazul canulelor simple, fără balonaș, dar, de asemenea, este posibil să împiedice ca aerul să ajungă la corzile vocale. Acest lucru poate să împiedice unele persoane să mai scoată sunete, deci, să vorbească.

Persoanele cu canulă de traheostomă simplă sau care au nevoie ca balonul să fie umflat doar uneori, pot să aibă suficient aer pentru a vorbi. Pot, de asemenea, să vorbească prin acoperirea canulei cu mâna sau degetul (atunci când nu sunt ventilați). În aceste momente, ei pot să respire pe gură și nas, și astfel aerul ajunge la corzile vocale ca înainte de operația de traheostomă.

Aceste metode nu funcționează la toate persoanele. Acoperirea canulei poate provoca o problemă de respirație pe care nu toate persoanele o pot rezolva (unele persoane nu mai pot respira la fel de bine pe nas și gură). Bacteriile de pe mână și deget pot provoca infecții, aceasta fiind o problemă destul de mare pentru persoanele cu dificultăți de înghițire. Unele persoane pot să nu aibă suficient aer pentru a vorbi fără a acoperi canula, dar altele poate nu sunt conștiente că pot face asta, sau nu se pot mișca suficient pentru a-și acoperi canula (boli musculare).

Există o varietate mare de valve care pot fi atașate la canula de traheostomă. Aceste valve permit aerului să intre prin canulă, dar și să ajungă la gură și nas. Folosirea anumitor tipuri de valve pot avea, de asemenea, următoarele avantaje:

  • secreții reduse cantitativ •
  • creșterea sensibilității la mirosuri •
  • reducerea aspirațiilor •
  • facilitează procesul de scoatere a traheostomei, la persoanele care au nevoie de traheostomă doar pentru o perioadă de timp •
  • crește cantitatea de oxigen din sânge •
  • deoarece nu toate valvele sunt la fel, nu dau aceleași rezultate în vorbire sau aceleași beneficii, ar trebui ca, pentru fiecare persoană în parte, să se aleagă valva în funcție de nevoile personale.
De asemenea, o posibilitate mai nou descoperită (poate exista de ceva timp, dar noi acum am aflat de această posibilitate), este tableta. Acel dispozitiv pe care mulți dintre noi îl folosim ca să comunicăm cu cei din jur, sau pentru diverse aplicații care ne fac munca mai ușoară. Pentru persoanele cu nevoi speciale există un soft specializat, adaptat nevoilor și posibilităților fiecăruia, care îi ajută să învețe și să comunice cu cei din jur. Vă atașăm o pagină unde am găsit câteva modele de astfel de dispozitive care pot face viața mai ușoară celor care au posibilități limitate de mișcare și pentru familiile acestora.

3 gânduri despre „Cum comunică pacienții cu traheostomă?

  1. Eu am o tumoare in git la intrare pe laringe si din pacate nu se mai poate opera ,vorbesc daca pun degetul si astup canula dar si asa foarte greu ca nu se pre intelege ce vobesc .Ce aparat mi-ar trebui ca sa pot vorbi ?

    Apreciază

Lasă un comentariu